• Telefonul cetățeanului - dispecerat: 021 9540

  • E-mail: contact@politialocalasector1.ro

Activități

Buletin de evenimente din 19.03.2018

     Evenimente principale

    1. În data de 19.03.2018, ora 2125, polițiști locali din cadrul Serviciului Ordine şi Linişte Publică s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că în intersecția Cal. Plevnei cu str. Mircea Vulcănescu a avut loc un accident rutier în care au fost implicate două autoturisme, marca Skoda și marca Volkswagen. Echipajul a comunicat faptul că la fața locului au sosit o ambulanță SMURD, un echipaj din cadrul BPR și o autospecială a IGSU Pompieri. În cele 2 vehicule implicate în accident se aflau 3 persoane; doar una dintre acestea a reclamat faptul că resimte dureri la membrele inferioare dar a refuzat internarea. Polițiștii locali au fluidizat traficul rutier pană la îndepărtarea de pe carosabil a celor două vehicule avariate.

      2. În baza Planului de Acțiune nr.1555/15.03.2018, în perioada 16-21.03.2018, în intervalul orar 2200-0600, polițiști locali din cadrul Serviciului Ordine și Liniște Publică și inspectori ai Serviciului Disciplina în Construcții și Afișaj Stradal, organizează și execută acțiuni, având, în principal, următoarele obiective: identificarea și sancționarea persoanelor care tulbură ordinea și liniștea publică prin producerea de zgomote produse prin folosirea oricărui aparat sau obiect; efectuarea controalelor pentru identificarea lucrărilor de construcții executate fără autorizație de construire sau desființare, după caz, inclusiv a construcțiilor cu caracter provizoriu. Acolo unde este cazul se iau măsuri restrictive de oprire a lucrărilor până la soluționarea cauzei.

     Serviciul Poliția Animalelor

     Poliţişti locali din cadrul Serviciului Poliţia Animalelor au desfăşurat activităţi menite să asigure un climat de ordine şi siguranţă civică, relaționând cu deţinătorii/proprietarii de animale de pe raza sectorului 1.

     În scopul soluționării sesizărilor primite din partea cetățenilor și înregistrate la nivelul Serviciului Poliția Animalelor, polițiștii locali s-au deplasat pe str. Neagoe Teodor, Veronica Micle, bd. Dacia și șos. Chitilei, ocazie cu care au fost capturați 5 câini fără stăpân, animalele fiind vaccinate la intrarea în adăpost și au fost legitimate 2 persoane.

     A fost adoptat un câine de către d-na S.C. din București, sector 1. Câinele a fost microcipat și înregistrat in RECS.

     A fost adoptat un câine (pui) de către d-nul M.R. din București, sector 2. Câinele a fost microcipat și înregistrat in RECS.

     A fost adoptat un câine de către d-nul N.T. din București, sector 6.

     În cadrul Centrului Teritorial din şos. Odăi nr.3-5, Sector 1 au fost sterilizați 3 câini dintre cei aflați în adăpost și au fost aplicate 15 tratamente.

     Pe parcursul zilei a fost executată muncă în folosul comunității de către 11 (unsprezece) persoane, activitate neremunerată constând în curăţarea şi spălarea spaţiilor de cazare a câinilor comunitari, transportul şi administrarea de apă şi hrană acestora şi curăţenia în spaţiile adiacente adăpostului. Pe timpul executării sancţiunilor, persoanele condamnate şi-au îndeplinit obligaţiile stabilite prin programul de lucru.

Contact: Strada Prometeu nr. 26, sector 1, București, cod poștal 014225

Telefon: 021.232 66 35 (centrala) / 021.224 28 87 (dispecerat)

Telefonul cetățeanului: 021 9540

E-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Adresă

Str. Prometeu, nr. 26, Sector 1

telefon +40 21.232 54 59

contact@politialocalasector1.ro

fax +40 21.232 54 59

Sediul central

sediu prometeu