centenar

  • Telefonul cetățeanului - dispecerat: 021 9540

Activități

Buletin de evenimente din data de 26.03.2018

În cadrul Programului de Măsuri „Lege şi Ordine”, echipajele Poliţiei Locale Sector 1 aflate în teren au acţionat în principalele zone de interes operativ pentru prevenirea şi contracararea faptelor antisociale.

 

  1. În cadrul Programului de Măsuri „Lege şi Ordine”, echipajele Poliţiei Locale Sector 1 aflate în teren au acţionat în principalele zone de interes operativ pentru prevenirea şi contracararea faptelor antisociale, creşterea gradului de siguranţă publică a cetăţenilor Sectorului 1, depistarea persoanelor care practică comerţ stradal neautorizat, a celor care consumă băuturi alcoolice pe domeniul public sau care apelează la mila conducătorilor auto. În urma acestor acţiuni, au fost sancţionate contravenţional 14 persoane conform Legii 61/1991, una conform Legii 448/2006 și 2 conform H.C.L.S1 131/2008.
  1. Poliţişti locali din cadrul Serviciului Circulaţie pe Drumurile Publice, Mopede au aplicat 29 sancţiuni contravenţionale, cu amendă în valoare totală de 6.870 lei, dintre care 28 conform O.U.G.195/2002 și una conform Legii 448/2006. De asemenea, au fost aplicate 70 comunicări în vederea sancţionării contravenţionale în lipsă.
  • În intervalul orar 1000-1200, polițiști locali din cadrul Serviciului Circulație pe Drumurile Publice, Mopede au desfășurat activități de informare, promovare a prevederilor legale și prevenire a evenimentelor în care victime ar putea deveni elevii, la Școala Gimnazială nr. 170 Geo Bogza din str. Barbu Lăutaru nr. 2 Sector 1. La această activitate, au participat un număr de aproximativ 100 elevi, din clasele III-IV și patru cadre didactice.
  1. Poliţişti locali din cadrul Serviciului Ordine şi Linişte Publică au acţionat pentru prevenirea şi combaterea comerţului stradal neautorizat, a actelor de cerşetorie şi pentru menţinerea curăţeniei domeniului public, prevenind producerea de evenimente, aplicându-se 11 sancţiuni contravenţionale, cu amendă în valoare totală de 1.880 lei. De asemenea, au fost aplicate un număr de 7 atenționari.

La ora  1430, în urma unei sesizări primite prin Serviciul Dispecerat, polițiști locali din cadrul Serviciului Ordine și Liniște Publică s-au deplasat în str. Episcopiei nr. 2-4, unde exista pericolul desprinderii unor bucăți mari de gheață situate pe acoperișul imobilului. Deoarece pericolul era iminent, agenții au solicitat sprijin prin Serviciul Unic 112, la fața locului prezentându-se un echipaj I.G.S.U. Pompieri, care a acționat pentru îndepărtarea bucăților de gheață.

La ora 1710, polițiști locali din cadrul Serviciului Ordine și Liniște Publică s-au deplasat în str. Pompiliu Eliade nr. 11. De pe acoperișul imobilului s-au desprins bucăți de gheață, care în cădere au spart luneta unui autoturism marca Volkswagen. Zona a fost semnalizată cu bandă și proprietarul autoturismului în cauză a fost îndrumat către Biroul Accidente Ușoare pentru constatarea daunelor. În locație s-a prezentat și un echipaj din cadrul I.G.S.U Pompieri, care a declarat faptul că nu se impune intervenția, deoarece pe acoperișul imobilului nu mai este gheață sau zăpadă.

  1. Poliţiştii locali din cadrul Serviciului Poliţia Animalelor au desfăşurat activităţi menite să asigure un climat de ordine şi siguranţă civică, relaționând cu deţinătorii/proprietarii de animale de pe raza Sectorului 1.

În scopul soluționării sesizărilor primite din partea cetățenilor și înregistrate la nivelul Serviciului Poliția Animalelor, polițiști locali s-au deplasat pe str. Marginei, Anina, Popa Savu, Avionului, Nazarcea, șos. Gheorghe Ionescu Sisești, Prunaru, Căpâlna, Aripilor, ocazie cu care au fost capturați 2 câini fără stăpân și vaccinați  la intrarea în adăpostul din Șos. Odăii nr. 3-5.

Au fost legitimate 4 persoane și au fost aplicate 2 sancțiuni contravenționale cu avertisment scris, conform Legii 61/1991, respectiv H.C.L. S1 131/2008.

În cadrul Centrului Teritorial din şos. Odăii nr.3-5, Sector 1, a fost sterilizat un câine dintre cei aflați în adăpost și s-au aplicat 2 tratamente.

A fost revendicat un câine de către d-na. T.C. din București, sector 1. Proprietarul animalului a fost sancționat contravențional cu avertisment, conform Legii 61/1991.

Pe parcursul zilei, a fost executată muncă în folosul comunității de către 8 (opt)  persoane, activitate neremunerată constând în curăţarea şi spălarea spaţiilor de cazare a câinilor comunitari, transportul şi administrarea de apă şi hrană   acestora şi curăţenia în spaţiile adiacente adăpostului.

Contact: Strada Prometeu nr. 26, sector 1, București, cod poștal 014225

Telefon: 021.232 66 35 (centrala) / 021.224 28 87 (dispecerat)

Telefonul cetățeanului: 021 9540

E-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Adresă

Str. Prometeu nr. 26, Sector 1

+4021 232 54 59

contact@politialocalasector1.ro

Sediul central

sediu prometeu