logo RO UE

  • Telefonul cetățeanului - dispecerat: 021 9540

Activități

Violența în familie

Este datoria femeii să își țină familia împreună, să suporte, indiferent de ceea ce face bărbatul!

Dacă nu știi de ce îți bați nevasta, lasă că știe ea!

A face sex cu partenera este dreptul bărbatului într-o căsătorie.

     Miturile și prejudecățile despre violența în familie învățate de mici ne împiedică să realizăm faptul că violența în familie este un act cu conotație criminală îndreptat împotriva unei persoane și încalcă dreptul său fundamental la protecție și libertate.

     Un studiu întreprins de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) în 2005 în 10 ţări din lume, pe un lot de 24.000 de femei, a stabilit că şase femei din zece au trăit sau sunt supuse unor agresiuni fizice sau sexuale în viaţa lor.

     Potrivit Legii 217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței în familie, violenţa în familie reprezintă „orice acţiune fizică sau verbală săvărşită cu intenţie de către un membru de familie împotriva altui membru al aceleiaşi familii, care provoacă o suferinţă fizică, psihică, sexuală sau un prejudiciu material”.

Cauzele abuzului de orice fel sunt nenumărate, cele mai des întâlnite fiind:

  • consumul de băuturi alcoolice;
  • problemele financiare;
  • problemele sentimentale;
  • cuvinte spuse cu sau fără intenție;
  • simplul caracter violent al agresorului.

Consecinţe ale violenţei domestice:

Cercetătorii au descris „sindromul femeii bătute”. Acesta se manifestă ca un complex de probleme fizice şi psihosociale pe care femeia le dezvoltă în relaţie cu un partener violent, dar şi cu intervenţiile inadecvate sau chiar neglijarea instituţională. Este un sindrom reactiv şi include: probleme medicale generale, naşteri premature şi avorturi, abuz de substanţe, retragerea progresivă din relaţiile sociale şi izolare, tentative de suicid, maltratarea copilului şi depresie şi alte forme de atingere a sănătăţii mintale.

     Codul Familiei prevede egalitatea soţilor în relaţiile familiale! Toate problemele vieţii familiale se soluţionează de către soţi în comun. Fiecare dintre soţi este în drept să-şi continue ori să-şi aleagă singur/ă profesia.

     Relaţiile dintre soţi se bazează pe stimă şi ajutor reciproc, pe obligaţii comune de întreţinere a familiei, de îngrijire şi educaţie a copiilor.

     Orice persoană care consideră că este victimă a violenţei sau se simte ameninţată, trebuie să ştie că violenţa în familie este infracţiune prevăzută şi sancţionată de Codul Penal!

     La poliţie, victimele găsesc atât înțelegere, cât şi ajutor şi sfaturi practice. Pot cere să vorbească cu o femeie poliţist şi dacă doreşte, se poate acorda ajutor pentru a merge la o unitate sanitară sau la un loc de refugiu; există anumite organizaţii care le pot acorda sprijin.

     Daca violenţa fizică s-a produs, victima trebuie să meargă la Serviciul Medico-Legal în cel mult 48 de ore de la comiterea agresiunii, pentru constatarea acesteia și eliberarea unui certificat medico-legal.

     Trebuie anunţată cea mai apropiată secţie de Poliţie în cel mult două luni de la producerea agresiunii!

     Pentru ca Poliţia să poată apăra de repetarea violenţelor, este bine să fie făcută o plângere care să fie înregistrată la secţie.

     Poliţia Locală Sector 1 poate interveni în caz de violenţă în familie atât la solicitarea victimei cât şi la solicitarea vecinilor, conform legii nr.61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice- republicată şi actualizată în 2016.

 

Contact: Strada Prometeu nr. 26, sector 1, București, cod poștal 014225

Telefon: 021.232 66 35 (centrala) / 021.224 28 87 (dispecerat)

Telefonul cetățeanului: 021 9540

E-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Adresă

Str. Prometeu nr. 26, Sector 1

+4021 232 54 59

contact@politialocalasector1.ro

Sediul central

sediu prometeu