Activitatea Direcției Inspecție În Perioada 16-20.07.2018

Categorii

Telefonul Cetățeanului

021.9540

Petiții Online

Depune o petiție

Scrie-ne pe e-mail

contact@politialocalasector1.ro

Informări 23.07.2018

     Polițiști locali din cadrul Serviciului Disciplina în Construcții și Afișaj Stradal au aplicat 5 sancțiuni contravenționale în valoare de 10.000 lei, pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 50/1991 și 2 sancțiuni contravenționale în valoare de 2000 lei, pentru nerespectarea prevederilor HCGMB nr. 180/2017.

     Pentru efectuarea recepției la terminarea lucrărilor de construire:

  • au fost admise 6 cereri de efectuare a recepției la terminarea lucrărilor;
  • au fost admise 2 cereri de înregistrare a certificatului de performanță energetică;
  • au fost redactate și emise 8 certificate de atestare a edificării construcției;
  • s-au eliberat 11 adrese către ISC cu valoarea finală a construcției, în vederea achitării taxelor legale;
  • valoarea taxelor de regularizare încasate: 13.867,49 lei.

     În urma activităților desfășurate, polițiști locali din cadrul Biroului Protecția Mediului au aplicat 5 sancțiuni contravenționale (din care 2 avertismente) în valoare de 600 lei, astfel:

  • 4 sancțiuni contravenționale (din care 2 avertismente) în valoare de 400 lei, pentru nerespectarea prevederilor HCGMB nr. 120/2010;
  • 1 sancțiune contravențională în valoare de 200 lei, pentru nerespectarea prevederilor HCGMB nr. 122/2010.

     Polițiști locali din cadrul Biroului Activități Comerciale au aplicat 5 sancțiuni contravenționale (din care 2 avertismente) în valoare de 60.000 lei, pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 12/1990.

Stimați cetățeni, vă punem la dispoziție numărul de telefon 021.9540, unde puteți transmite sesizări cu privire la neregulile sesizate în Sectorul 1, din următoarele domenii: ordine și liniște publică, circulația pe drumurile publice, disciplina în construcții și afișajul stradal, protecția mediului, activitatea comercială, asociații de proprietari și evidența persoanelor, vehicule abandonate, poliția animalelor, prevenire situații de urgență, înregistrări, radieri mopede.

Conform Ordinului 38/2020 privind utilizarea înscrisurilor în formă electronică la nivelul autorităților și instituțiilor publice, vă informăm că Poliția Locală Sector 1 utilizează poșta electronică pentru primirea și emiterea înscrisurilor, prin adresa de e-mail: contact@politialocalasector1.ro.

Sari la conținut