PolițiaLocalăSector1 Verifică Respectarea Măsurilor Generale Dispuse Pentru Prevenirea Răspândirii #COVID-19

Categorii

Telefonul Cetățeanului

021.9540

Petiții Online

Depune o petiție

Scrie-ne pe e-mail

contact@politialocalasector1.ro

Informări 30.03.2020

❗️ #PolițiaLocalăSector1 verifică respectarea măsurilor generale dispuse pentru prevenirea răspândirii #COVID-19❗️

❗️Conform Ordonanței Militare nr.2, începând din această seară, ora 22:00, au intrat în vigoare anumite măsuri de restricție a circulației persoanelor, respectiv:

✔️ art. 3 prevede: „(1) Circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei se efectuează numai cu respectarea măsurilor generale de prevenire a răspândirii COVID-19 și evitarea formării oricărui grup de persoane.
(2) Prin formarea unui grup de persoane se înțelege alăturarea unui număr mai mare de 3 persoane care nu locuiesc împreună.”

✔️ Art.4 - În intervalul 06:00-22:00, se recomandă ca circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei să se efectueze numai pentru următoarele motive:

a) deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi;

b) deplasarea pentru asigurarea de bunuri care acoperă necesitățile de bază ale persoanelor și animalelor de companie/domestice, precum și bunuri necesare desfășurării activității profesionale;

c) deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță;

d) deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/însoțirea copilului, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori deces al unui membru de familie;

e) deplasări scurte, în apropierea locuinței/gospodăriei, legate de activitatea fizică individuală a oamenilor și nevoile animalelor de companie/domestice.”

✔️Art. 5 prevede: „(1) În intervalul orar 22.00 – 06.00, circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei este permisă numai pentru motivele prevăzute la art. 4.
(2) Pentru verificarea motivului deplasării în interes profesional, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităților abilitate, legitimația de serviciu, adeverința eliberată de angajator sau o declarație pe propria răspundere.
(3) Pentru verificarea motivului deplasării în interes personal, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităților abilitate, o declarație pe propria răspundere, completată în prealabil.
(4) Declarația pe propria răspundere trebuie să cuprindă numele și prenumele, data nașterii, adresa locuinței/ gospodăriei/ locului activității profesionale, motivul deplasării, data completării și semnătura.
(5) Fac excepție de la aceste prevederi personalul din cadrul Administrației Prezidențiale, Parlamentului României, Guvernului României, Ministerului Public, instituțiilor sistemului național de apărare, ordine publică și securitate națională, corpului diplomatic și personalul care asigură serviciile de utilitate publică.
(6) Măsura se aplică începând cu data de 23 martie 2020, ora 22.00, ora României.”

❗️Verificările se vor face începând de astăzi și se vor desfășura pe toată perioada menținerii acestor restricții❗️

#Rămânețiacasă

90355479 3628729513836229 6715831071293833216 n
90279753 3628729497169564 4097358908727754752 n

Stimați cetățeni, vă punem la dispoziție numărul de telefon 021.9540, unde puteți transmite sesizări cu privire la neregulile sesizate în Sectorul 1, din următoarele domenii: ordine și liniște publică, circulația pe drumurile publice, disciplina în construcții și afișajul stradal, protecția mediului, activitatea comercială, asociații de proprietari și evidența persoanelor, vehicule abandonate, poliția animalelor, prevenire situații de urgență, înregistrări, radieri mopede.

Conform Ordinului 38/2020 privind utilizarea înscrisurilor în formă electronică la nivelul autorităților și instituțiilor publice, vă informăm că Poliția Locală Sector 1 utilizează poșta electronică pentru primirea și emiterea înscrisurilor, prin adresa de e-mail: contact@politialocalasector1.ro.

Sari la conținut