La numărul de telefon pentru WhatsApp se primesc doar sesizări (mesaje) scrise și fotografii. Pentru apeluri telefonice, puteți apela Telefonul Cetățeanului 021.9540, disponibil 24/7).
Prin utilizarea numărului de whatsapp 0745093940, vă asumați că ați fost informat/ă în legătură cu prelucrarea datelor cu caracter personal, precum și despre faptul că transmiteți datele prin intermediul unui operator care nu este sub controlul sau în relație contractuală cu Poliția Locală sector 1.
Accept prelucrarea datelorNu accept
ANUNȚ DE INTERES PUBLIC – RECOMANDĂRI PENTRU PREVENIREA INCIDENTELOR ÎN TIMPUL PERIOADELOR CANICULARE
Evitaţi, pe cât posibil, expunerea prelungită la soare, între orele 11-18;
Dacă aveţi aer condiţionat, reglaţi aparatul astfel încât temperatura să fie cu 5 grade mai mică decât temperatura ambientală;
Ventilatoarele nu trebuie folosite dacă temperatura aerului depăsește 32 grade Celsius;
Dacă nu aveţi aer condiţionat în locuinţă, petreceţi 2-3 ore, zilnic, în spaţii care beneficiază de aer condiţionat (cinematografe, spaţii publice, magazine);
Purtaţi pălării de soare, haine lejere din fibre naturale, de culori deschise;
Evitaţi activităţile în exterior care necesitã un consum mare de energie (sport, grădinărit, etc);
Beţi zilnic între 1,5-2 litri de lichide, fără a aştepta să apară senzaţia de sete;
Nu consumaţi alcool (inclusiv bere sau vin), deoarece acestea favorizează deshidratarea;
Evitaţi băuturile cu conţinut ridicat de cofeină (cafea, ceai, cola) sau de zahăr (sucuri răcoritoare carbogazoase) deoarece acestea sunt diuretice;
Consumaţi fructe şi legume proaspete (pepene galben, roşu, prune, castraveţi, roşii) deoarece acestea conţin o mare cantitate de apă.
Recomandări pentru prevenirea îmbolnăvirii în rândul copiilor:
Realizarea unui ambient cât mai normal, ferit de căldurã, umiditate excesivã şi curenţi de aer;
Copilul va fi îmbrăcat lejer, cu haine din material textil comod;
Copilul nu va fi scos din casă decât în afara perioadelor caniculare din zi şi obligatoriu cu capul acoperit;
Copiii vor primi apă plată sau apă cu proprietãți organoleptice corespunzãtoare, ceai foarte slab îndulcit, fructele proaspete şi foarte bine spălate;
La cel mai mic semn de suferință al copilului, prezentaţi-vă la medicul de familie, care va decide conduita terapeutică.
Recomandări pentru persoanele vârstnice şi cu afecţiuni cronice:
Crearea unui ambient care să nu suprasolicite capacitatea de adaptare a organismului;
Hidratare corespunzătoare cu apă plată sau apă cu proprietăţi organoleptice corespunzătoare, ceai slab îndulcit, sucuri naturale de fructe, făcute în casã, fără adaos de conservanţi;
Se vor consuma numai alimente proaspete, din magazinele care dispun de instalaţii frigorifice funcţionale de păstrare a alimentelor;
Se va evita deplasarea în perioadele de vârf ale caniculei, sau dacă este absolut necesar, se va folosi îmbrăcăminte uşoarã şi pălărie pe cap;
Persoanele care suferã de anumite afecţiuni îşi vor continua tratamentul, conform indicaţiilor medicului;
Dacă aţi rămas fără medicamente, mergeţi să le achiziţionaţi în afara perioadelor caniculare, preferabil dimineaţa.
Principalele simptome ce apar în urma căldurii excesive sunt: stările de leşin, amețelile, grețurile, durerile de cap, crampele musculare sau bătăile cardiace accelerate.
PRIMUL AJUTOR ÎN CAZUL LIPOTIMIEI (LEŞINULUI):
Lipotimia reprezintă pierderea reversibilă a cunoştinţei, de scurtă durată (secunde, minute). Apare ca urmare a scăderii oxigenării cerebrale, insolaţii, hipoglicemii în condiţiile staţionării prelungite în ortostatism (în picioare), aglomeraţie, încăperi aglomerate şi neaerisite.
Măsuri de prim ajutor:
dacă este posibil, prindeţi victima în braţe, pentru a nu se lovi în cădere;
aşezaţi-o în poziţia lungit, pe spate şi cu capul într-o parte;
desfaceţi cravata, cămaşa la gât, pentru a nu fi împiedicată respiraţia;
ridicaţi membrele inferioare (picioarele) mai sus decât trunchiul (într-un unghi de 45 grade);
stropiţi victima cu apă rece pe faţă;
supravegheaţi-o până ce îşi recapătă cunoștinţa, sau dacă această stare se prelungeşte, solicitaţi ajutor medical de urgenţă la 112.
PRIM AJUTOR ÎN CAZ DE INSOLAŢIE (supraîncălzirea organismului):
Cauze:
Aflarea de lungă durată sub razele soarelui, pe timp de arșiță;
Temperatura înaltă a mediului ambiant, în combinație cu umiditatea ridicată;
Aflarea într-o încăpere închisă, unde temperatura aerului este înaltă și aerisirea e insuficientă;
Lucrul fizic greu într-un mediu cald sau fierbinte, îndeosebi fiind imbrăcat în uniforma de serviciu, ce predispune la încălzire.
Simptome: dureri de cap si amețeli; piele uscată și fierbinte; respirație sacadată; puls accelerat; temperatura foarte mare.
Măsuri de prim ajutor:
În primă fază:
aducerea victimei într-o încăpere răcoroasă și bine aerisită;
stropirea cu apă rece, ventilarea; se dau lichide de băut, de preferat apă minerală sau un pahar de apă rece, cu 1 linguriță de sare de bucătarie.
În faza a doua:
se dezbracă victima și se înfășoară total într-un cearșaf udat bine cu apă rece;
la cap, se pune un șervet îmbibat în apă rece sau chiar și o pungă cu gheață;
se aplică comprese reci la gât, subsuori și în regiunea inghinală;
Atenţie: Nu se aplică pungă cu gheaţă în regiunea inimii! Scăderea bruscă a temperaturii nu este indicată!
TRUCURI ÎMPOTRIVA CANICULEI:
consumă multe lichide;
consumă săruri minerale (apă minerală);
poartă haine adecvate, deschise la culoare şi protejeză-te de soare;
nu te suprasolicita;
caută locuri răcoroase/umbroase;
programează-ţi activităţile din afara casei cu atenţie;
foloseşte loţiuni de protecţie;
nu aştepta să ţi se facă sete.
CUM PUTEM SĂ LIMITĂM CREŞTEREA TEMPERATURII ÎN LOCUINŢE:
Închideţi ferestrele expuse la soare, trageţi jaluzelele şi/sau draperiile;
Ţineţi ferestrele închise, pe toată perioada cât temperatura exterioară este superioară celei din locuinţă;
Deschideţi ferestrele seara târziu, noaptea şi dimineaţa devreme, provocând curenţi de aer;
Stingeţi sau scădeţi intensitatea luminii artificiale;
Închideţi orice aparat electrocasnic de care nu aveţi nevoie.
Sediul Central: Strada Prometeu nr. 26, sector 1, București, cod poștal 014225
Cookie-urile
Pentru a asigura buna funcționare a acestui site, uneori plasăm în computerul dumneavoastră mici fișiere cu date, cunoscute sub numele de cookie-uri. Majoritatea site-urilor mari fac acest lucru.
Acceptă
Schimbă setările
Setări cookie box
Setări cookie box
Setări de confidențialitate
Alegeți ce cookie-uri să fie autorizate.
Puteți schimba aceste setări oricând. Deși aceasta poate rezulta în devenirea unor funcții indisponibile. Pentru informații legate de ștergerea cookie-urile vă rugăm să consultați funcția de Ajutor al browser-ului dvs.
CITIȚI MAI MULT DESPRE COOKIE-URILE UTILIZATE DE NOI.
Cu ajutorul cursorului puteți activa sau dezactiva diferite tipuri de cookie:
Acest site va:
Acest site web nu va:
Remember which cookies group you accepted
Esențial: rețineți setarea permisiunilor pentru cookie
Esențiale: permiteți modulele cookie pentru sesiuni
Esențiale: adunați informațiile pe care le introduceți într-o formă de contact, un buletin informativ și alte formulare din toate paginile
Esențial: urmăriți ce introduceți într-un coș de cumpărături
Esențiale: autentificați-vă că sunteți conectat (ă) la contul dvs. de utilizator
Functionality: Remember selected region and country
Analytics: Keep track of your visited pages and interaction taken
Analytics: Keep track about your location and region based on your IP number
Analytics: Keep track of the time spent on each page
Analytics: Increase the data quality of the statistics functions
Advertising: Tailor information and advertising to your interests based on e.g. the content you have visited before. (Currently we do not use targeting or targeting cookies.
Advertising: Gather personally identifiable information such as name and location
Ține minte detaliile de conectare
Esențial: rețineți setarea permisiunilor pentru cookie
Esențiale: permiteți modulele cookie pentru sesiuni
Esențiale: adunați informațiile pe care le introduceți într-o formă de contact, un buletin informativ și alte formulare din toate paginile
Esențial: urmăriți ce introduceți într-un coș de cumpărături
Esențiale: autentificați-vă că sunteți conectat (ă) la contul dvs. de utilizator
Functionality: Remember selected region and country
Analytics: Keep track of your visited pages and interaction taken
Analytics: Keep track about your location and region based on your IP number
Analytics: Keep track of the time spent on each page
Analytics: Increase the data quality of the statistics functions
Advertising: Tailor information and advertising to your interests based on e.g. the content you have visited before. (Currently we do not use targeting or targeting cookies.
Advertising: Gather personally identifiable information such as name and location