Înregistrări, radieri mopede

Locație

Pentru proprietarii de mopede cu domiciliul stabil, reşedinţa sau sediul în Sectorul 1, activitatea de înregistrare/radiere mopede se desfășoară în cadrul POLIŢIEI LOCALE SECTOR 1 – BIROUL CIRCULAŢIE RUTIERĂ, cu sediul în Calea Griviţei nr. 208-210.

Program

Programul de lucru cu publicul este de luni până vineri, în intervalul orar 10:00-15:00.

Contact

Telefon: 021 208 30 34

MOPED – vehicul, cu două sau trei roţi, a cărui viteză maximă prin construcţie este mai mare de 25 km/h, dar nu depăşeşte 45 km/h şi care este echipat cu un motor cu ardere internă, cu aprindere prin scânteie, cu o capacitate cilindrică ce nu depăşeşte 50 cmc sau cu un alt motor cu ardere internă ori, după caz, electric, a cărui putere nominală continuă maximă nu depăşeşte 4 kW, iar masa proprie a vehiculului nu depăşeşte 350 kg, neincluzând masa bateriilor în cazul vehiculului electric. Este asimilat mopedului cvadriciclul uşor, astfel cum este prevăzut în Regulamentul (UE) nr. 168/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 15 ianuarie 2013.

Actele necesare înregistrării mopedelor:

  1. fișa (cererea) de înregistrare, tipizat;
  2. actul de identitate al solicitantului persoană fizică sau certificatul de înregistrare al persoanei juridice, delegație și cartea de identitate a delegatului, original și copie;
  3. actul de proprietate asupra vehiculului (factură sau contract de vânzare-cumpărare), vizat de DGITL Sector 1;
  4. cartea de identitate a vehiculului, având aplicată folia R.A.R, original și copie;
  5. dovada efectuării inspecției tehnice, pentru vehiculele mai vechi de doi ani, original și copie;
  6. dovada plații contravalorii taxei de înregistrare;
  7. dovada plății contravalorii certificatului de înregistrare în circulație;
  8. dovada plății contravalorii plăcuței cu numărul de înregistrare;
  9. asigurarea obligatorie a vehiculului;
  10. dovada radierii din circulație, în cazul unei înregistrări anterioare;
  11. decizie de impunere pentru stabilirea impozitului asupra mijloacelor de transport pentru persoane fizice/juridice. (se eliberează de Direcţia Generală de Impozite şi Taxe Locale Sector 1, str.Piaţa Amzei, nr.13, Sector 1).

Actele necesare radierii mopedelor:

  1. cererea de radiere, tipizat;
  2. actul de identitate al solicitantului persoană fizică sau certificatul de înregistrare al persoanei juridice, delegație și cartea de identitate a delegatului, original și copie;
  3. cartea de identitate a vehiculului, original și copie;
  4. certificatul de înregistrare în circulație, original;
  5. plăcuța cu numărul de înregistrare;
  6. dovada de înstrăinare – contract de vânzare-cumpărare, vizat de DGITL Sector 1, sau dovada de la poliție – în cazul furtului vehiculului, original și copie sau dovada de predare la Remat – în cazul casării sau predării la dezmembrat, original și copie;
  7. certificat de atestare fiscală ( eliberat de Direcţia Generală de Impozite şi Taxe Locale Sector 1, str. Piaţa Amzei, nr.13, sector 1 ).

Actele necesare eliberării unui duplicat/ unui nou certificat:

  1. cererea pt. eliberarea unui duplicat al certificatului de înregistrare în circulație sau a unui nou certificat, tipizat;
  2. actul de identitate al solicitantului persoană fizică sau certificatul de înregistrare al persoanei juridice, delegație și cartea de identitate a delegatului, original și copie;
  3. certificatul de înregistrare în circulație deteriorat, sau vechiul certificat de înregistrare în circulație, după caz, original și copie;
  4. cartea de identitate a vehiculului, cu modificările tehnice operate de R.A.R, după caz, original și copie;
  5. dovada plății contravalorii certificatului de înregistrare în circulație;
  6. dovada de la poliție (în cazul furtului) sau declarație pe proprie răspundere (în cazul pierderii).

Actele necesare eliberării unei noi plăcuţe:

  1. cerere pt.eliberarea unei noi plăcuțe cu număr de înregistrare, tipizat;
  2. actul de identitate al solicitantului sau certificatul de înregistrare al persoanei juridice, delegație și cartea de identitate a delegatului, original și copie;
  3. certificatul de înregistrare în circulație, original și copie;
  4. cartea de identitate a vehiculului, original și copie;
  5. dovada de la poliție (în cazul furtului) sau declarație pe proprie răspundere (în cazul pierderii);
  6. dovada plăţii contravalorii plăcuței cu număr de înregistrare.

Taxele se plătesc la Direcția Generală Impozite și Taxe Locale Sector 1, CUI: 12293095

Înregistrarea mopedelor

Taxa în cuantum de 55 lei Contul: RO92TREZ70121360250XXXXX- 41

Certificatul de înregistrare

Taxa în cuantum de 32 lei Contul: RO92TREZ70121360250XXXXX- 42

Plăcuță cu nr. de înregistrare

Taxa în cuantum de 40 lei Contul: RO92TREZ70121360250XXXXX- 43

Stimați cetățeni,
Începând din data de 24.12.2024, noile date de contact ale Direcției Generale de Poliție Locală Sector 1 vor fi următoarele :
Telefon (dispecerat): 021.9540 – disponibil 24/7;
Adresă de e-mail: registratura@primarias1.ro;
Adresă depunere petiții (Registratură): bd. Banu Manta nr. 9, Sector 1, București

Sari la conținut