Anunț – Biroul Auto Abandonate Și Fără Stăpân

Categorii

Telefonul Cetățeanului

021.9540

Sesizează-ne în scris pe WhatsApp

Informare privind prelucrarea datelor cu caracter personal

Acceptare

0745.093.940

Petiții Online

Depune o petiție

Scrie-ne pe e-mail

registratura@primarias1.ro

Activități locale 10.01.2018

     Potrivit competenţelor de aplicare a Legii 421/2002, a H.G. 156/2003 şi a H.C.L. Sector 1 nr. 16/2016, Poliţia Locală Sector 1 a ridicat de pe domeniul public al Sectorului 1 al Municipiului Bucureşti, vehicule din categoria celor abandonate sau fără stăpân.

     Primarul Sectorului 1 a emis Dispoziţie de trecere a vehiculelor în proprietatea Sectorului 1 al Mun. Bucureşti, libere de sarcini, urmând a fi valorificate în condiţiile legii.

     Conform procedurilor legale, Dispoziţia s-a transmis prin scrisoare recomandată, cu aviz de primire, la domiciliul/sediul proprietarului/deţinătorului legal al vehiculelor, însă corespondenţa a fost returnată de la poştă, cu rezoluţia destinatar lipsă domiciliu, motiv pentru care aducem la cunoştinţă prin publicare pe site-ul Poliţiei Locale Sector 1 şi al Primăriei Sectorului 1 al Mun. Bucureşti, cât şi la sediu acestora.

     În baza prevederilor art. 10, alin.(2) din Legea nr.421/2002, modificată şi completată, Dispoziţia Primarului Sectorului 1 poate fi atacată în termen de 5 zile de la comunicare, la instanţa de contencios – administrativ.

Prin Dispoziţia Primarului Sectorului 1 cu nr. 3906/2017, au trecut în proprietatea privată a Sectorului 1 al Municipiului Bucureşti următoarele vehicule:

  • Dacia cu nr. B-94-BYM;
  • Dacia cu nr. B-28-RRL;
  • Dacia cu nr. B-45-VNM;
  • Dacia cu nr. B-45-RFJ;
  • Dacia Break cu nr. B-88-MTT;
  • Dacia 1310 cu nr. B-32-DNM;
  • Daewoo cu nr. BN-02-TTZ;
  • Mercedes cu nr. GR-02-FRR;
  • Ford cu nr. B-76-YPF;
  • Volvo cu nr. B-42-ADH;
  • Lada cu nr. B-40-GGV;
  • Mercedes cu nr. B-76-SIR;
  • Peugeot cu nr. B-65-RDK;
  • Renault cu nr. B-47-API;
  • Fiat cu nr. B-46-DXA;
  • Kia cu nr. B-41-JVE;
  • Dacia DoubleCab cu nr. DB-24-TEO;
  • Dacia cu nr. B-25-DNZ;
  • Mazda cu nr. B-037069.

Prin Dispoziţia Primarului Sectorului 1 cu nr. 3435/2017, au trecut în proprietatea privată a Sectorului 1 al Municipiului Bucureşti următoarele vehicule:

  • Dacia cu nr. B-34-XRB;
  • Dacia cu nr. B-29-HSD;
  • Toyota cu nr. B-04-LAR;
  • Dacia cu nr. B-31-SOA;
  • Trabant cu nr. AG-69-HRB;
  • Dacia cu nr. B-17-DRH;
  • Dacia cu nr. B-15-NBS;
  • Dacia cu nr. B-34-XLF;
  • Dacia cu nr. B-18-VDO;
  • BMW cu nr. B-79-SHK;
  • Dacia Logan cu nr. B-67-HNL.

Prin Dispoziţia Primarului Sectorului 1 cu nr. 5180/2017, au trecut în proprietatea privată a Sectorului 1 al Municipiului Bucureşti următoarele vehicule:

  • Dacia cu nr. B-27-JUB;
  • Daewoo Tico cu nr. B-07-JCP;
  • Otcit cu nr.  B-06-VKW;
  • Dacia cu nr. B-38-PZO;
  • Dacia cu nr. B-37-APC;
  • Dacia cu nr. B-11-NLL;
  • Renault cu nr. B-17-TUF;
  • Dacia cu nr. B-04-RSC;
  • Dacia cu nr. B-68-SSC;
  • Daewoo Tico cu nr. B-83-MNT;
  • Dacia cu nr. B-12-SIO;
  • Opel cu nr. MH-03-LWI;
  • Opel cu nr. B-20-AEF;
  • Peugeot cu nr. B-17-WSI;
  • Daewoo Espero cu nr. HR-04-WST;
  • Dacia cu nr. B-17-GIS;
  • Dacia cu nr. B-74-COM;
  • Dacia cu nr. B-20-FZS;
  • Daewoo Tico cu nr. B-21-BRU;
  • Dacia Papuc cu nr. B-23-HGT.

În situaţia contestării, rugăm comunicarea de îndată a numărului de înregistrare de la instanţa de judecată.

Director Executiv - Ionut DEACONU

Şef Birou - Adelina-Domnica PAVEL

Stimați cetățeni,
Începând din data de 24.12.2024, noile date de contact ale Direcției Generale de Poliție Locală Sector 1 vor fi următoarele :
Telefon (dispecerat): 021.9540 – disponibil 24/7;
Adresă de e-mail: registratura@primarias1.ro;
Adresă depunere petiții (Registratură): bd. Banu Manta nr. 9, Sector 1, București

Sari la conținut